Imagine
 E toamna... de Georgia
 
"
Viata se aseamana cu o spirala. Nu stim in care directie este tinta ei. Insa trebuie sa mergem in directia pe care noi o socotim justa. Trebuie sa incerci necontenit sa urci foarte sus, daca vrei sa poti sa vezi foarte departe.

Constantin Brancusi
"
 
\\ Prima Pagina : Arhiva : 23 PERSONALITATI BIHORENE (inverseaza ordinea)
Articole publicate in aceasta categorie, in ordine cronologica.
 
 
De Georgia (la 03/09/2009 @ 08:50:37, in 23 PERSONALITATI BIHORENE, citit de 406 ori)
- nascut in 25.04.1941 la Draganesti
- scoala primara in satul natal
- studii liceale la Liceul "Samuil Vulcan" din Beius
- studii universitare la Facultatea de Filologie a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca
- 1965, profesor de limba latina la Liceul nr. 1 din Beius
- 1968, inspector la Comitetul pentru Cultura si Arta Bihor - Oradea
- 1990, consilier teritorial sef in cadrul Prefecturii judetului Bihor
- 1997, director adjunct la Biblioteca judeteana "Gheorghe Sincai" din Oradea
- 1998-2004, lector universitar la Facultatea de Arte Vizuale din cadrul Universitatii Oradea
- 2001, director la Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Bihor
- carti publicate: "Rememorari", "Ofranda vocalei", "O mie de lucruri", "Muntele acvilelor", "Vestitorul din amurg", "Calul Troian", "Imposibilul zbor de la cuib", "Strigaturi de sub roua"
- decedat in 08.07.2004
..............................................................................................................
Poet si prozator, om de o vasta cultura umanista, stralucit reprezentant al scolii beiusene, Viorel Horj a iubit cu ardoare satul natal si oamenii sai, zugraviti cu de-amanuntul in scrierile sale. Pe drumurile vietii, pe suisurile nebanuite ale creatiei si, in cele din urma, prin spatiul eternitatii, a pastrat o indisolubila legatura cu locurile natale.

Ultimul volum al scriitorului, intitulat "Imposibilul zbor de la cuib", reda intr-o viziune unica, copilaria si viata sa din satul natal. Un volum aflat "la granita dintre fictiune si realitate, vorbind in limbajul ei despre mitologia si metamorfozele pamantului bihorean", asa cum spunea in postfata autorul.

Prin prodigioasa activitate culturala si literara, Viorel Horj se numara printre cei mai importanti intelectuali bihoreni din perioada 1965-2004.
 
De Georgia (la 09/08/2009 @ 08:32:03, in 23 PERSONALITATI BIHORENE, citit de 196 ori)
- nascuta in 08.02.1982 la Beius
- studii universitare: Facultatea de Arta Vizuala din Oradea
- profesor de arte plastice, desen, pictura la Colegiul National "Samuil Vulcan" si Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcas" din Beius
- membru al Asociatiei Creatorilor Populari din Romania
- lucrari prezente in colectii private si muzee din tara si strainatate
- participari cu lucrari la expozitii de grup in tara si strainatate
Artista despre arta sa:
"Ori de cate ori incep sa pictez am un sentiment ca un absolut se exprima prin mine, nu mai contez eu ca persoana, nu mai am nicio importanta ca individ. Aceasta este relatia pe care trebuie sa o aiba artistul fata de lume..."

Atelier si galerie de arta "Argicris":
Str. Devei, nr. 2 - Beius

Vizitati site-ul artistei: picturi-romania.ro

 
De Georgia (la 30/07/2009 @ 13:46:20, in 23 PERSONALITATI BIHORENE, citit de 242 ori)
- nascut in 01.06.1938 la Balaia (comuna Tileagd)
- studii universitare la Facultatea de Pedagogie si Filologie din Cluj
- debuteaza in 1958 in opereta "Ana Lugojana"
- lanseaza in 1989 prima antologie de romante pe versuri eminesciene. "Mai am un singur dor"
- carti: Documente privind adevarul despre boala si moartea lui Eminescu
- albume: "Zaraza", "Dorurile mele", "De la Dunare la Sena - Pe-un picior de plai", "A venit aseara mama"
..............................................................................................................
Gheorghe Sarac este cel care si-a pus intreaga viata in slujba romantelor, valorificand prin muzica versurile marilor nostri poeti, dela Eminescu la Cosbuc, de la Goga la Alecsandri.

Intr-un interviu acordat, in urma cu doi ani, revistei "Lumea Satului", marele interpret isi exprima bucuria indeplinirii unui plan, acela de a reda posteritatii "poetii clasici prin expresia suava a romantei, care este forma suprema de a exprima sufletul romanului".

"Mai am foarte mult material de doine si jocuri din zona Bihorului, nealterate, asa cum ele au fost aduse peste vreme de Maria Sa Taranul. Imi place foarte mult sa folosesc aceasta expresie, pentru ca daca avem o limba, un suflet si atata noblete in noi le avem gratie taranului". (Gheorghe Sarac)
 
De Georgia (la 19/07/2009 @ 09:49:36, in 23 PERSONALITATI BIHORENE, citit de 479 ori)
- nascut in 01.04.1940 la Saliste de Beius
- scoala primara in satul natal
- studii gimnaziale la Sudrigiu
- 1953 - 1956 Scoala de Silvicultura din Nasaud, apoi Scoala de Maistri din Sighet
- 1961 - 1962 tehnician silvic in localitatea Tasnad
- studii universitare: Facultatea de filologie Cluj, se transfera la Universitatea din Bucuresti
- 1963 debuteaza cu un grupaj de poezii in revista "Tribuna" - Cluj
- frecventeaza Cenaclul "Junimea" al Facultatii de limba si literatura romana si Cenaclul "Nicolae Labis", impreuna cu Nichita Stanescu, Adrian Paunescu, etc.
- 1965 - premiul I pentru poezie la Consfatuirea pe tara a cenaclurilor si premiul I de poezie al revistei "Luceafarul"
- 1967 devine membru al Uniunii Scriitorilor
- continua studiile universitare: Institutul de lingvistica din Bayern, Facultatea de Filozofie din Koln
- 1973 angajat redactor la revista "Viata Romaneasca"
- 1976 ales in Consiliul Uniunii Sciitorilor
- 1978 premiul Uniunii Scriitorilor
- decedat in 06.06.1991
..............................................................................................................
"Orgolii, vanitati n-avui/ Decat sa scriu ceva nervos/ Pentru poporul cel de jos/ In spiritul simtirii lui / Ca rotile Ardealului/ Si-apoi s-ajung un mort frumos". (Gheorghe Pitut)

Stea fixa pe cerul poeziei romanesti, Gheorghe Pitut a stralucit prin frumusetea si profunzimea versurilor sale. Debutul editorial, inca din vremea studentiei, cu volumul de poezii "Poarta Cetatii", primit atat de favorabil din partea criticii literare, anunta aparitia unui poet deosebit de talentat. Marturie raman volumele sale de o incontestabila valoare, carti ce sporesc patrimoniul culturii romanesti.

In memoria mareului poet a fost amplasat in parcul din centrul orasului Beius un bust in bronz realizat de sculptorul Gheorghe Adoc. Ca semn al pretuirii, ca dovada elocventa ca poezia sa nu trebuie uitata, la Beius are loc in fiecare an Festivalul National de poezie "Gheorghe Pitut", unde se decerneaza premii si are loc recitalul laureatilor.
 
De Georgia (la 16/06/2009 @ 07:40:24, in 23 PERSONALITATI BIHORENE, citit de 167 ori)
- nascut in 08.10.1929 la Vascau
- scoala primara in localitatea natala
- studii secundare la Beius
- 1961, scoala de literatura “Mihai Eminescu”
- studii universitare filologice la Cluj si Bucuresti
- redactor la "Contemporanul", "Luceafarul", "Gazeta literara" si altele, redactor sef la "Familia" de la primul numar pana in 1989
- volume de versuri publicate: "In tara motilor se face lumina" (1953), pentru care a primit Premiul de Stat in anul 1954, "Dragoste si ura", "Deceniul primaverii", "Cartea de langa inima", "Portile de langa aur", "Constelatia lirei", "Varful cu dor", "70 de simetrii", "Pe drumul meu", etc.
- decedat in 01.10.1996 la Bucuresti
..............................................................................................................
"Nu exista scriitor calificat dupa locul in care traieste. Scriitorul este unul care da posibilitatea cititorului sa intre intr-o lume aparte, pe care n-o traieste in cotidian." (Alexandru Andritoiu)

In vremurile strans conditionate ideologic si politic in planul ideilor, dar si in cel al vietii materiale, Alexandru Andritoiu, "poet cu har si ins carismatic, deci o captura cu atat mai pretioasa pentru regimul comunist care-l folosea din plin si de care se folosea deopotriva" (dupa cum scria despre el Gheorghe Grigurcu), a fost un conducator abil al revistei "Familia", stiind sa-si foloseasca sarmul, perspicacitatea, arta compromisurilor si intuitia valorilor.

Andritoiu a avut abilitatea de a aduce in redactia revistei scriitori de reala vocatie: Ovidiu Cotrus, Nicolae Balota, Gheorghe Grigurcu, Radu Enescu, etc.

"Alexandru Andritoiu avea si darul de a combina fara efort cuvintele si de a face fraze elegante, asa cum altii, cu o gratie innascuta, executa de la prima incercare orice pas de dans" (Alex. Stefanescu). Poezia sa nu contine aproape niciodata elemente in stare genuina, desprinse direct din realitate, ci, inaintea de a fi integrate in creatia lirica, sunt supuse unui proces de purificare si de-dramatizare. Poetul marturisea fara ezitare aceasta preferinta: "Cea mai frumoasa luna e in lac, / Cel mai frumos luceafar e pe mare, / si canta cel mai sincer pitpalac / nu-n pomi, ci-n amintiri si in uitare. / Cea mai frumoasa luna e in lac". (Arta poetica)

Intr-un articol mai vechi al revistei Familia, Valentin Chifor scria despre poet: "Andritoiu, Orfeu modern, socotea desigur poezia un mijloc de salvare a fiintei. A slujit-o neostoit cu sufletul sau de trubadur modern".
 
De Georgia (la 14/05/2009 @ 07:35:15, in 23 PERSONALITATI BIHORENE, citit de 279 ori)
- nascut in 02.09.1960 la Chet
- studii primare in Marghita
- studii secundare la liceele de muzica si arta plastica din Oradea si Craiova
- 1981-1992 creator de modele (designer) la Fabrica de Confectii Marghita
- expozitii colective si personale: Olanda (2008), Marghita (2005-2007), Szolnok (2004), USA - Consulatul Ungariei la New York - Galeria Kortars (2001), Austria - Mobil Art Galeria (1999), Marghita - Valea lui Mihai - Budapesta (1998), Hajdudorog - Debrecen (1997), Heviz - Debrecen (1996), Debrecen- Hajduboszormeny - Egyek - Nyiradony (1995), Marghita - Kiskoros - Debrecen (1994), Szeged - Hajdudorog - Debrecen (1993), Derecske (1992), Debrecen (1991), Szeged (1990), Oradea - Bucuresti (1987)
..............................................................................................................
Viata traditionala si linistita a satului bihorean l-a inspirat pe Stelian Silaghi in multe din lucrarile sale.

"Imi place sa cred ca lucrarile mele isi trag intrucatva seva din traditionalismul romanesc transilvanean si din cumintenia omului ce traieste inca departe de aglomeratia unei metropole", a declarat artistul intr-un interviu acordat publicatiei Romanian Vip.

Tablourile sale pot fi admirate si comandate aici.
 
De Georgia (la 26/04/2009 @ 07:00:00, in 23 PERSONALITATI BIHORENE, citit de 256 ori)
- nascut in 15.01.1908 la Derna
- studii liceale la Colegiul "Emanuil Gojdu" in Oradea
- studii universitare: Academia Teologica Romana Unita din Oradea, Academia de Muzica si Arta Dramatica din Cluj
- profesor de muzica vocala si instrumentala la Colegiul "Samuil Vulcan" din Beius
- 1935-1972, dirijor al Corului Lyra
- 1969, premiat cu Ordinul Meritul Cultural
- opera muzicala: 164 de compozitii de factura clasica si 1340 de piese de stilistica popular
- lucrari de muzicologie: "Tratat de teoria instrumentelor simfonice", "Tratat de teoria formelor muzicale"
- decedat in 19.01.1989 la Beius

..............................................................................................................
Mihai Pop Bruchental, personalitate de legenda a Bihorului cultural, prin opera si activitatea sa, ne-a daruit un repertoriu bine echilibrat, romanesc si universal, cu piese valoroase, patriotice, populare, culte.

Patrimoniul muzical Bruchenthal cuprinde imnuri si poeme corale, muzica simfonica, madrigale, cantece patriotice, preludii, muzica de camera, cantece pentru copii, muzica scenica, lieduri si romante. Indragostit de melosul popular, Bruchental a pus bazele unei mari antologii de folclor muzical bihorean, transmitandu-ne dragostea sa pentru muzica si arta.

 
De Georgia (la 06/04/2009 @ 07:00:00, in 23 PERSONALITATI BIHORENE, citit de 358 ori)
- nascut in 1910 la Oradea
- studii liceale la Liceul Evreiesc din Oradea
- studii universitare: Institutul Politehnic din Dresda (diploma de inginer chimist si mineralog in 1935)
- a participat la redactarea Constitutiei Frantei dupa razboi
- a redactat noul Cod Penal al Ungariei
- a realizat peste 70 de inventii de mare importanta (numai 3 dintre acestea figureaza in evidenta OSIM)

"Stiti de ce am indragit chimia? Pentru ca esenta stiintelor exacte si experientele sunt independente de reacredinta si prostia omeneasca".  (Ernest Varodi)
..............................................................................................................
Ernest Varodi
si-a inceput activitatea profesionala la Baita, unde a studiat molibdenul si continutul de radioactivitate a unor minereuri din Muntii Apuseni. In perioada razboiului (1941), din dorinta de a fi alaturi de parinti, se muta la Tatarusi si apoi la Derna, unde studiaza sisturile bituminoase din zona.

Marele om de stiinta, a reusit sa realizeze o gama variata de uleiuri minerale (mult superioare celor produse de firme consacrate) apreciate in numeroase tari din intreaga lume si multe alte produse destinate constructiei de drumuri. Din bitum a realizat o serie de asfalturi colorate, produse de cosmetica si bauturi spirtoase.

Una dintre cele mai mari realizari ale savantului bihorean este uleiul polar, care nu se congeleaza nici la -63°. Cu ajutorul acestui ulei, rusii au survolat (in iarna anului 1952), Polul Nord spre America. Datorita acestuia, Ernest Varodi a primit Ordinul Muncii calasa a III-a si statutul de laureat al Premiului de Stat in anul 1953.

Multe inventii ale lui Varodi au fost utilizate in industria automobilelor si a produselor chimice.

 
De Georgia (la 26/03/2009 @ 06:50:00, in 23 PERSONALITATI BIHORENE, citit de 353 ori)
- nascut in 23.04.1875 la Rosia
- studii secundare la Beius
- 1905, doctoratul in Teologie la Cernauti
- 1908, uns diacon
- 1910 devine preot si apoi protopop ortodox al Aradului
- 1922, presedinte al Asociatiei Clerului Ortodox Roman din Transilvania
- 1936, iconom stavrofor, aparator al scolilor confesionale romanesti din Eparhia Aradului importiva incercarilor de maghiarizare
- din 1946, membru de onoare al Academiei Romane
- autor a numeroase studii legate de istoria bisericii din Bihor si Transilvania
- lucrari: Reorganizarea Mitropoliei Ardelene; Schisma romaneasca sau "unirea cu Roma"; Dezbinarea religioasa a romanilor ardeleni.  Falsificarea credintei si a istoriei; Cartile de afurisanie sau de blestem din Ardeal; Schite din trecutul romanilor aradeni din veacul al XVIII-lea; Episcopii Samuil Vulcan si Gherasim Rat; Memorii (1907-1925). Din viata mea. Facute si patite, spuse ca sa invete si altii.
- decedat in 29.04.1947 la Vata de Jos (Hunedoara)
..............................................................................................................
Gheorghe Ciuhandu s-a remarcat si s-a impus ca un personaj central in intelectualitatea preoteasca ardeleana. Publicist redutabil, Gheorghe Ciuhandu a fost un istoric al romanilor de la Brazda de Vest si luptator pentru unitatea nationala a neamului romanesc.
 
De Georgia (la 30/01/2009 @ 06:30:00, in 23 PERSONALITATI BIHORENE, citit de 226 ori)
- nascut in 14.08.1940 la Ghighiseni (Rieni)
- scoala primara la Stei
- studii secundare: scoala profesionala de mecanici agricoli din Salonta (1957), liceul seral din Stei (1961)
- studii universitare: Facultatea de matematica a Institutului Pedagogic din Timisoara (1965)
- director al Caminului Cultural din Carpinet (1961-1962)
- profesor de matematica (1965-2000)
- 2003, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Arad
- membru al Academiei de Stiinte, Literatura si Arte din Oradea
- volume publicate: "Dictionar de sentimente", "Far in portul iubirii", "Constelatii", "Calatorii in cuvant", "Aforisme Lirice", "Lumi paralele", "Cuibul cu intelepciune", "Neamurile" (I, II Patima si iubire, III Nunta, IV Muntele, V Dansul mirilor)
...................................................................................................................................................
Debuteaza la 25 martie 1971 in "Tribuna" cu un fragment din romanul "Neamurile" (Umbra lui Leibniz), intr-un numar festiv pentru debutanti cu prilejul implinirii unui secol de la debutul scriitorului Ioan Slavici. Urmeaza colaborari la revistele "Orizont", "Familia", "Steaua", "Trei Crisuri", "Arca" si la ziarele judetene "Crisana", "Bihorul", "Jurnalul bihorean de duminica", "Realitatea Bihoreana".

Aprecieri:
"Proza lui Lazar Cerescu, vibranta, de un autentic realism ardelenesc, aduce poezia locurilor natale, natura si fantasmul ei, ambitionand sa devina si o fresca sociala a anilor 1944-1960. Romanul sau "Neamurile", inspirat din biografia unui copil de tarani, trecut prin diverse medii, supus la diverse influente, ajuns, in final, un intelectual, onest". (Ion Arieseanu)

"Aforismele lui Lazar Cerescu sunt, in buna parte, cugetari si observatii, ca la toata lumea. Dar cele mai multe - si poate si cele mai reusite - sunt, de fapt, imagini. Lazar Cerescu isi scrie aforismele pe principiul poemului intr-un vers, pe principiul contragerii supreme intr-o imagine. Aforismele sunt poezia lui". (Al. Cistelecan)

Aforisme:
"Concert. Cade ploaia pe claviatura ierbii".
"Constelatii. Caravane de camile in desertul cerului".
"Cantecul pasarilor. Samanta in tarana zorilor".
"Dezghet. Din fulger, picura trasnetul".
"Florile. Zambetul prelungit al pamantului".
"Alfabetul cunoasterii incepe cu silaba om".

 
Pagina: 1 2
Acum sunt 78 utilizatori online
Max Utilizatori Online: 1015 la 30/08/2010

gasite 15 albume

< September 2010 >
L
M
M
J
V
S
D
  
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
     
             

Cine cauta, gaseste...
 


Titolo
Toamna (50)

Fotografii top

Titolo
Ce iti doresti in anul 2010?

 Un loc de munca
 Pastrarea locului de munca
 Marirea salariului/pensiei/alocatiei
 Iesirea Romaniei din criza economica
 Oportunitati de afaceri
 Sanatate
 Nimic, mi-e bine asa



Titolo
Tara Beiusului
Orasul Vascau

Satul Colesti
Guerilla Paintball Vascau
Arieseni-Apuseni

 free counters
Ziarul
Forum si bloguri ecologice
Let’s Do It, Romania!
HOROSCOP ZILNIC
Horoscop de azi pentru BERBEC Horoscop de azi pentru TAUR Horoscop de azi pentru GEMENI
Horoscop de azi pentru RAC Horoscop de azi pentru LEU Horoscop de azi pentru FECIOARA
Horoscop de azi pentru BALANTA Horoscop de azi pentru SCORPION Horoscop de azi pentru SAGETATOR
Horoscop de azi pentru CAPRICORN Horoscop de azi pentru VARSATOR Horoscop de azi pentru PESTI
www.astromax.ro


08/09/2010 @ 18:53:53
script executat in 453 ms