Habitat for Humanity organizeaza, la Beius, cel mai important proiect al anului: BIG BUILD. In perioada 3 - 10 octombrie 2009, voluntari, personalitati din Romania si din lume, figuri publice si valori ale sportului romanesc se vor reuni sub acoperisul unui amplu eveniment de constructie rapida.
Lansarea Big Build va avea loc pe 5 octombrie (Ziua Mondiala a Habitatului), zi in care se vor sarbatori 15 ani de implicare a Habitat Irlanda de Nord in construirea de locuinte, comunitati si sperante in intreaga lume si de strans parteneriat si sprijin acordat programului romanesc pana acum.
In numai 5 zile, vor fi ridicate 10 locuinte pentru tinerii adulti dezavantajati care au crescut in orfelinatele de stat. Materialele provin din donatii si sponsorizari, iar constructia este realizata de catre voluntari impreuna cu familiile beneficiare. Evenimentul este realizat in parteneriat cu Asociatia Bunul Samaritean Beius care a pus la dispozitie terenul pentru construirea celor 10 locuinte.
Habitat pentru Umanitate Beius, organizatie crestin-ecumenica nonprofit, fondata in anul 1996, este prima filiala a Habitat pentru Umanitate International din Romania si pana in prezent a ajutat mai mult de 150 de familii din intreg judetul Bihor sa locuiasca intr-o casa simpla, decenta si accesibila ca pret.
Implica-te si tu! Afla cum poti ajuta financiar sau ca voluntar, pe site-ul www.habitatbeius.ro
Octombrie este a zecea luna a anului in calendarul Gregorian si una dintre cele sapte luni gregoriene cu o durata de 31 de zile.
Numele lunii Octombrie provine de la cuvantul latin "octo", opt, deoarece era a opta luna in calendarul roman. In Romania, luna octombrie, popular, poarta denumirea de Brumarel, luna cand "incepe sa brumuiasca" (sa cada bruma).
Basmele povestesc ca Brumarel ar fi fost un voinic care, calarind pe-un cal balan peste campii, dealuri si munti, vejtejea florile si scutura frunzele copacilor in calea lui.
Prima zi a lunii este marcata de Sfantul Procoava, cel despre care se spune ca acopera iarna pamantul cu zapada. In aceasta zi, femeile postesc pentru sanatatea copiilor iar fetele de maritat isi pun sub perna o jumatate de turtita sarata ca sa-si viseze prima intalnire cu ursitul.
In traditia populara, Sfantul Procoava le ajuta pe tinerele care i se inchina si le daruieste cosite bogate si cununa de mireasa cat mai curand. Ziua se serbeaza ca sa fie aparate vitele, ferita casa si recolta de foc, si oamenii de inec si boli.
Sarbatorile traditionale ale lunii octombrie sunt: - 11 octombrie: Sf. Apostol Filip - 14 octombrie: Sfanta Paraschiva - 18 octombrie: Lucinul (Sf. Luca) - 25 octombrie : Ajunul lui Samedru (Mosii de Toamna) - 26 octombrie: Samedru (Sf. Dumitru)
Lucrari in gospodarie: - se culeg poamele si se curata pomii - se gunoiesc campurile, livezile si gradinile - se fac araturile de toamna - se rasadeste zmeura - se strange porumbul, cartofii si napii - se macina faina pentru intreaga iarna - se fierb vinurile
Previziuni meteorologice: - daca frunzele arborilor cad tarziu, toamna va fi lunga, iarna grea si anul bogat in omizi - daca cade multa frunza in octombrie, anul urmator va fi rodnic - daca ploua mult in octombrie si noiembrie, in decembrie vor fi vanturi puternice - daca ninge mult in octombrie, in ianuarie va fi vreme mai calduta - daca va fi multa ceata, decembrie va fi bogat in zapada - daca tuna, iarna va fi usoara - daca soarecii de camp trag catre sate, iarna se apropie - daca nucii si gutuii sunt incarcati, e semn de iarna grea
Vechiul zodiac romanesc spune despre cel nascut in luna octombrie ca "va fi de treaba, frumos, curat, iubitor de dreptate, graitor de adevar, daca obiceiurile cele rele nu-i vor schimba firea. Milostiv, cu bunacuvita, vesel si iubitor de muzica. Curat la fata, ochi frumosi, statura de mijloc, carnos la nas, minunat la obraz. Cuvios la toti oamenii ce-l vad, cand tacut, cand prea vorbitor. Cu inima deschisa, fara nicio sminteala, viata lui plina de tot dorul, sa se roage lui Dumnezeu sa nu fie prea mult iubit, dupa cum il arata natura, sangeros, iute la manie, dar indata se intoarce si ii pare rau de vorbele sale rostite din iuteala si mania lui ii aduce mare paguba. Va trai cinstit, va fi adesea si mandru, iubitor de intelepciune si va fi vazut inaintea altora. Oamenii nu vor prea indrazni a-i face vreun rau pe fata, dar in spate va avea multi dusmani".
Octombrie - Muzica: Tudor Gheorghe; Versuri: George Toparceanu
Inainte de saltul final si decisiv al toamnei, in perioada cuprinsa intre 29 septembrie si 14 octombrie, putem avea parte de un crampei de vara tarzie, numita de batrani Vara lui Mioi.
Mioi este un personaj mitic, protector al oilor si cel care pazeste drumul ciobanilor de la munte catre ses. Legenda spune ca Mioi era un caraus sarac care, umbland in carausie, nu a avut timp sa-si stranga recolta. Atunci s-a rugat lui Dumnezeu sa mai dea cateva zile de vara pentru a termina de treierat graul. Milostiv, Dumnezeu i-a dat si, de-atunci, zilele calde vin in fiecare toamna. Sau cel putin, asa se zice.
Vara lui Mioi mai poarta denumirea de "Nunta Oilor" si "Napustitul Berbecilor sau Aretilor", dupa obiceiul pastorilor, in aceasta perioada, de a lasa liberi berbecii sa intre in turma de oi pentru reproducere. Ciobanii sperau, astfel, ca mieii plapanzi sa vina pe lume primavara, pe o vreme mai blanda, sa poata supravietui.
La 4 km sud-est de comuna Sacuieni, la o altitudine de 142 m, in albia mlastinita a unui afluent al Barcaului, se afla Lacul Cicos, o rezervatie naturala (ocrotita din anul 1981) cu o suprafata de cca 10 ha.
Rezervatia este unica nu numai in tara, dar si in aceasta parte a continentului, ea adapostind o adevarat flora relictara. Lacul Cicos este de fapt o mlastina cu specii relictare de sfagnete, plauri si arinisuri plutitoare.
Aici, vegetatia plutitoare (plaurul), care in general se gaseste in regres si in alte regiuni, s-a pastrat in toata complexitatea sa.
Se pot remarca o serie de raritati fluoristice si specii pe cale de disparitie: garoafa de munte, stanjenelul, rodul pamantului oriental, cucuta de balta, ruscuta de primavara, trifoiul amar, foarfeca baltii, sadina, bumbacarita, solovarfita, nopticoasa trista si multe altele.
In zona lacului au fost evidentiate cca 20 de specii de mamifere (cerbul carpatin, pisica salbatica, mistretul, vulpea, capriorul, jderul, dohorul, nevastuica, ariciul, bursucul), animale mici (cartita, soareci, liliac, chitcani), 8 specii de amfibieni si reptile si un numar mare de specii de pasari, multe dintre acestea fiind strict protejate prin conventii internationale (eretele de stuf, barza alba, uliul porumbar si pasarar, pescarusul albastru, stracul rosu, egreta, fazanul, pupaza, cucul).
In fiecare an, la 27 septembrie, intreaga planeta sarbatoreste Ziua Mondiala a Turismului, cu scopul de a determina comunitatea internationala sa constientizeze importanta turismului si valorilor sale culturale, sociale, politice si economice.
Prin tema abordata in acest an, "Turismul consacrat diversitatii", evenimentul isi propune sa faca apel la cele doua functii ale turismului: contributia sa la dezvoltare si rolul unificator in lume.
Tema aleasa va ilustra dimensiunea umana a acestei industrii, contributia sa la intelegerea intre popoare, integrarea sociala si ameliorarea nivelului de viata.
Secretarul general al Organizatiei Mondiale a Turismului, Taleb Rifai, a subliniat faptul ca turismul ofera un potential enorm, fiind un adevarat vector al prosperitatii economice, o adevarata industrie mondiala.
Reamintim ca, in urma cu trei ani, in cadrul evenimentelor pregatite sa marcheze "Ziua Mondiala a Turismului", Romania a devenit cea de-a treia tara din lume care a adoptat o "strategie geoturistica" oficiala. Conceptul, dezvoltat de National Geographic Society, se refera la acel tip de turism care subliniaza caracterul geografic al unui anume loc, mediul sau, cultura, estetica, mostenirea si contribuie la bunastarea cetatenilor sai.
Primaria si Consiliul Local al orasului Stei au pregatit pentru toti localnicii si invitatii speciali, programe de delectare si de distractie, care vor cuprinde muzica pentru toate gusturile si varstele, dar si multe momente festive care se vor derula dupa un program bine stabilit.
Sambata, 26 septembrie, va avea loc, la sediul Primariei, primirea delegatiilor, dupa care sunt programate mai multe actiuni demonstrative ale unor echipaje Salvamont. La ora 12:00, se va taia, in mod oficial, panglica la scara unui bloc ANL iar intre orele 13:00-14:00, va avea loc inaugurarea oficiala a Colegiului Tehnic "Unirea".
Incepand cu ora 15:00, pretendentele la titlul de "Miss Stei 2009", demonstratia de karate a sportivilor de la CS Crisul Negru Stei si cea de break dance vor face deliciul publicului.
Duminica, 27 septembrie, incepand cu ora 11:00, va avea loc deschiderea oficiala a festivitatilor, dupa cuvantul primarului Ioan Lucaciu, urmand premieri pentru cuplurile care isi aniverseaza "Nunta de Aur".
Se va decerna diploma de "Cetatean de Onoare" intr-un cadru festiv. Intre orele 12:00-13:00, va avea loc un medalion "Miron Pompiliu", care va cuprinde un Te Deum, un spectacol omagial si depunere de jerbe.
De la ora 14:00, va asteapta 8 ore de muzica populara iar de la ora 21:00, se da tonul la muzica de discoteca. Focurile de artificii vor putea fi admirate incepand cu ora 22:00.
"Am ales sa calatorim catre acest loc mai izolat al Tarii Motilor pentru ca, spre deosebire de alte zone pitoresti ale Apusenilor, dispune de un potential turistic deosebit. Si nu pentru ca aici s-ar afla cel mai mare ghetar din Romania si unul dintre cei mai mari ghetari subterani din lume, datorita faptului ca "platoul" are inca multe lucruri de aratat si de... povestit. Cu o conditie! Turistul sa umble cu graba... ardeleanului si sa "citeasca" din mers peisajul. Aici pe Platoul Ghetar, chiar si o gramada de bolovani are o istorie sau o poveste a sa".
Asa incepe povestea minunatei incursiuni pe taramul mirific al Tarii de Piatra... legende, curiozitati si lucruri nestiute din lumea motilor. Un reportaj de Dorin Corpade si Ioan Suciu, in seria Reporter Special, la Radio Romania Actualitati.
La 24 septembrie, cand biserica o praznuieste pe Sfanta Mucenita si intaia Martirica Tecla, calendarul popular consemneaza aceasta zi sub denumirea de Teclele.
Teclele sunt percepute de catre lumea satului ca niste reprezentari fantastice, malefice, fiind asociate cu Filipii.
In zonele montane, Teclele sunt respectate cu marea strasnicie, fiind rele de foc, dar mai ales de lupi. Se crede ca, la casa celui care nu le va respecta ziua, vor veni lupii si vor manca oile si berbecii, iata de unde si denumirea de Teclele Berbecilor.
Asadar, oamenii satelor, nu cosesc, nu lucreaza pamantul, nu macina la moara, nu matura prin casa si nu umbla cu unelte ascutite in aceasta zi.
"Teclele se tin ca sa te pazesti de foc, cumpana, napasta, Duca-se pe pustii".
Arena "Antonio Alexe" din Oradea ospiteaza, in perioada 24-27 septembrie, ce-a de-a XIII-a editie a Targului General International de bunuri de larg consum, manifestare organizata de Expo Varadinum in colaborare cu Primaria Municipiului Oradea, Camera de Comert si Industrie Bihor si Körös Trade Kft - Ungaria.
Cele 12 editii anterioare a adunat peste 2500 de firme din tara si strainatate si aproximativ 150.000 de vizitatori.
Ce anume veti vedea in cadrul targului: - amenajari interioare si exterioare - articole de imbracaminte si marochinarie - bijuterii, cosmetice si produse de ingrijire corporala - instalatii de incalzire, climatizare si iluminat - utilaje, scule, echipamente - curte, gradina - sisteme de securitate - decoratori de evenimente - alimentatie publica
Nu ratatati demonstratiile culinare, concursul de gatit intitulat "ghiveci politic", degustarile de vinuri si prezentarile de aparatura noua pentru bucatarie din cadrul Targului Gastronomic.
In premiera anul acesta - HORECA VARADINUM EXPO - eveniment care doreste sa reuneasca la Oradea toate firmele ofertante de servicii, echipamente, accesorii si tehnologie pentru hoteluri, restaurante si catering.
Iata cateva din activitatile culturale, sportive si concursurile ce se vor desfasura in cadrul targului: - concurs "Miss Toamna Oradeana" - spectacole sustinute de scolile si gradinitele din oras - prezentarea obiceiurilor si traditiilor bihorene - spectacole oferite de diferite ansambluri folclorice - demonstratii profesionale si concurs de picturi oferite de "Florance Art" - expozitie florala - cupa Varadinum - dans sportiv - concurs de pictura pe fata, concurs de spart nuci, concurs de sculptat in fructe sau legume, concurs de taiat ceapa, concurs de umplut carnati
Conform traditiei, Expo Varadinum organizeaza si anul acesta concursul "Premiul vizitatorului".
Compania Eoliana SA, parte a concernului italian Alerion, va investi, incepand de anul viitor, 90 de milioane de euro intr-un parc eolian cu o capacitate instalata de 70 MW care va fi amplasat pe coama Muntilor Plopisului, la limita judetelor Bihor si Salaj. Aceasta va fi cea mai mare investitie din judetul Bihor dupa proiectul Autostrada Transilvania.
Parcul eolian va numara 35 de turbine eoliene, de productie daneza, si se va intinde pe mai multe hectare. Energia electrica produsa de turbine va fi colectata si injectata in sistemul energetic national printr-o statie de transformare care va fi construita intr-o latura a parcului. Fiecare turbina in functiune poate asigura necesarul de energie electrica al unui sat mai mic.
Instalarea propriu-zisa a turbinelor va incepe in luna martie a anului viitor, iar constructia va dura circa un an de zile. Compania Eoliana SA intentioneaza sa construiasca si alte parcuri eoliene, zonele vizate fiind in Banatul de sud si Dobrogea.